Un ministru diletant: Vlad Voiculescu

Nimic nu-l recomanda pe Vlad Voiculescu pentru demnitatea de ministru al Sănătăţii, într-o perioadă neliniştitoare, marcată de pandemia de Covid-19, greu de traversat nu doar la noi în ţară, după cum vedem, ci în întreg spaţiul UE şi chiar în lume. Faptul că vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR-Plus declară acum că nu era „un diamant pentru managementul Sănătăţii, dar era cea mai bună opţiune pe care o aveam” spune multe şi despre resursa de cadre, criteriile de selecţie şi promovare, dar şi despre logica politică a formaţiunii care l-a desemnat. Fireşte că Vlad Voiculescu nu era un „diamant”, cum sunt congenerii săi Drulă, Năsui, Ghinea sau Ion Stelian, la fel de competenţi, numai că el avea de gestionat, înainte de a ajunge le „reforma sistemului sanitar” despre care mai mult se clămpăneşte, o criză sanitară fără precedent. Cu spitale sub presiune, cu medici la capătul puterilor, cu campanie de vaccinare, cu… decedaţi. Prin ce ispravă, în plan profesional se recomanda Vlad Voiculescu, în afara apartenenţei sale presupuse la grupuri de interese, de care se avea cunoştinţă, ca să fie numit ministru al Sănătăţii, când nici problema studiilor, atât de invocată, n-a putut să şi-o clarifice pentru a alunga orice suspiciune. Faptul descumpănitor că, într-un dialog cu jurnaliştii Claudiu Pândaru şi Cristian Tudor Popescu, a declarat că nu cunoaşte amplitudinea subraportării deceselor, însă aceasta există cu siguranţă şi „nu este exclus” să fie la nivelul miilor de cazuri –deşi nu sunt certe- nu îl derobează deloc de orice responsabilitate morală cel puţin. Dimpotrivă. Că metodologia este imperfectă, asta nu se mai pune, dar să apari după demitere, în spaţiul public şi să afirmi că o investigaţie începută cu câteva zile în urmă (!?) atestă diferenţe de raportare, nu este decât o mostră de iresponsabilitate. „Nu este exclus să fie câteva mii de morţi în plus”, a precizat ulterior pentru site-ul „Republica”, Vlad Voiculescu. Care putea spune în emisiunea la care a participat 101 de lucruri, inclusiv că a încercat să pună umărul, să facă tot ce i-a stat în putinţă, neputând închide ochii nopţi în şir, de frământare lăuntrică, pentru depăşirea momentului greu pe care îl traversează populaţia ţării. El a optat pentru o decontare dezagreabilă cu premierul Florin Cîţu, care l-a demis, nu ex-abrupto, cum s-ar fi cuvenit, după cele întâmplate la Spitalul „Foişor”, ci pe fondul unor tensiuni sociale, şi al dezvăluirilor din media. De fapt Vlad Voiculescu a fost demis de preşedintele Klaus Iohannis la propunerea premierului Florin Cîţu, între altele şi pentru „deficitul de imagine” pe care îl proiecta. Mostră de afirmaţie: „În final ne-am pomenit cu un premier care îşi bate joc de munca unei echipe pe care şi-a permis să o „ievalueze” exact ca Tudorel Toader acum câţiva ani”. La care fostul ministru –vizat- a explicat că Vlad Voiculescu nici nu putea fi evaluat pentru că nu are studii şi îşi delegase atribuţiile ce le avea la minister. Lucrurile plutesc într-un neliniştitor mister: ce căuta Vlad Voiculescu –un diletant- ca ministru al Sănătăţii? O calitate de la care se poate porni, un capital, o revendicare de la o prestaţie anterior măsurabilă, o înzestrare vizibilă, nimic din toate acestea. Calitatea de lider ONG a devenit aşadar compatibilă cu demnitatea de ministru al Sănătăţii publice. Vlad Voiculescu venise să lupte –declarativ- cu mafia din Sănătate, când el însuşi nu e străin de „Big Pharma” şi alte încrengături din reţeaua de distribuţie a medicamentelor. Faptul că proferase la snop înjurături la adresa lui Liviu Dragnea şi oamenilor lui nu au calificat ca ministru al Sănătăţii o vedetă obosită, rezultatul unui amestec nefericit de viclenie şi hazard, cu utilizare polivalentă. Iar faptul că nu exclude că ar putea reveni într-o bună zi ministru al Sănătăţii, după cele câteva luni în care şi-a etalat harul, nu mai merită comentat.