Femeia care a căzut, sâmbăta trecută, într-o groapă, a decedat

0
548

Femeia în vârstă de 92 de ani, care sâmbătă a căzut într-o groapă adâncă de aproximativ doi metri, în zona Şcolii “Gheorghe Ţiţeica”din Craiova, a decedat. 

Potrivit IPJ Dolj, în acest caz se schimbă și încadrarea juridică a faptei, fiind efectuate cercetări pentru ucidere din culpă. Femeia a fost scoasă de pompieri din groapa care era săpată pentru containerele ce urmează a fi amplasate în municipiul Craiova. A fost transportată la spital, dar a murit la câteva ore distanță de la producerea evenimentului. „Având în vedere faptul că, la data de 10 aprilie, a fost declarat decesul femeii de 92 de ani, în cauză a fost dispusă schimbarea încadrării juridice, cercetările fiind astfel continuate sub supravegherea unității de Parchet competente, pentru infracțiunea de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.