Tânăr din Işalniţa, reţinut pentru comiterea mai multor infracţiuni

0
524

În cursul zilei de ieri, 14 aprilie, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Melinești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 23 de ani, din comuna Ișalnița, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 16/17 ianuarie a.c., cel în cauză ar fi pătruns prin efracție într-un imobil din comuna Ișalnița, unde funcționase un local public, iar din interior ar fi sustras o geantă în care se afla suma de 180 de lei, sticle de alcool și haine. De asemenea, acesta ar fi încercat să sustragă bunuri și în noaptea de 9/10 aprilie a.c., dintr-o locuință din comuna Ișalnița. Tânărul de 23 de ani mai este cercetat și pentru lovire sau alte violențe, după ce la data de 3 aprilie a.c., pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi agresat fizic un alt bărbat, în timp ce aceștia se aflau într-o locuință din Ișalnița. Astfel, având în vedere materialul probator administrat, polițiștii au reținut pentru 24 de ore tânărul respectiv, urmând ca în cursul acestei zile, cel în cauză să fie prezentat unității de parchet competente cu propunerile corespunzătoare.