21.825 de solicitări pentru suspendarea obligaţiilor de plată a ratelor

0
550

Băncile din România au primit 21.825 de solicitări pentru suspendarea obligaţiilor de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor de la clienţii persoane fizice şi juridice, în perioada 1 ianuarie -15 martie 2021, potrivit datelor Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). 96% dintre aceste solicitări au fost depuse de persoanele fizice, restul de aproape 4% fiind înaintate de companii, respectiv 800 de cereri. Clienţii ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia generată de pandemie, care se calificau la condiţiile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 227/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, au transmis solicitările către creditori, până la data de 15 martie 2021, inclusiv.