“Schimbările climatice, relaţia om-natură şi sănătatea publică”

0
820

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine, la evenimentul cu tema “Schimbările climatice, relaţia om-natură şi sănătatea publică”, organizat, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, la Palatul Cotroceni, de Administraţia Prezidenţială şi de Biroul pentru România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). La eveniment, care va începe la ora 12,00, vor mai participa directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS, dr. Hans Kluge, reprezentanţi ai Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, ai Parlamentului European, precum şi membri ai Guvernului şi Parlamentului României. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, obiectivul acestui eveniment este generarea unei dezbateri cu privire la politicile de sănătate şi protecţia mediului în contextul schimbărilor climatice.