A fost aprobat programul de echivalare a studiilor

0
493
A fost aprobat calendarul activitatilor prevazute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durata de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, aprobată prin ordinul ministrului Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului, nr. 5553/07.10.2011, pentru sesiunea 2020-2021. Conform calendarului, depunerea dosarelor se face până pe data de 12.04.2021, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a trimis în teritoriu toate datele care ţin de acest aspect.