Şi furtul de şpalieri metalici se pedepseşte

0
584

Ieri, poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliție Rurală Cetate au reţinut pentru 24 de ore doi bărbaţi de 25 şi 36 de ani,  ambii din comuna Cetate,  bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.

 În ziua de 26 martie a.c., poliţiştii secţiei s-au  sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada 08-25 martie a.c., din cultura de viţă de vie, situată în extravilanul  comunei  Cetate, ce aparţine unei societăţi comerciale au fost sustraşi mai mulţi şpalieri metalici. Astfel, poliţiştii au efectuat trei percheziti domiciliare pe raza comunelor Cetate si Poiana Mare, la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea faptei respective. În urma activităţilor desfăşurate, la un imobil din comuna Cetate au fost găsiţi 311 şpalieri metalici, iar la un alt imobil din comuna Poiana Mare, 150 spalieri metalici. În cauză se efectueaza cercetari, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluţie legală. În urma probatoriului administrat de poliţişti, cei în cauză au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere si Arestare Preventivă al IPJ Dolj, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.