Cu adevărat a fost Buna Vestire pentru Mirel Rădoi, la debutul în preliminariile Mondiale. Mai întâi, selecţionerul s-a vindecat ca prin minune de coronavirus, bifând două teste negative la foc automat. “Nu puteam să scap victoria asta!” avea să le spună tricolorilor în vestiar, înainte de meciul cu Macedonia, începând discursul de motivare. Ziua avea să fie norocoasă până la final pentru Rădoi. Mai întâi, deşi a greşit primul 11, accidentarea rapidă a lui Coman a reparat lipsa de inspiraţie a selecţionerului. Mihăilă a trebuit să fie aruncat în teren, de nevoie. Deşi s-a încălzit mai greu, emoţionat şi de debutul în naţională, când a făcut-o, fostul jucător al Ştiinţei s-a dezlănţuit, a impresionat, a fost decisiv şi ne-a prilejuit execuţia serii. O reuşită senzaţională, dar despre care se poate spune că-i este deja caracteristică: cursă în viteză cu mingea la picior şi şut cu dreptul la colţul lung, imparabil. A fost golul de 2-0, pentru că Tănase, deschis de Chiricheş, deschisese scorul, în prima repriză, una în care macedonenii au ratat nu mai puţin de 5 mari ocazii de a marca. În ciuda cărora, paradoxal, trebuia să fie 2-0 la pauză, fiindcă acelaşi Tănase a primit o lovitură peste tibie în careul advers, chiar la ultima fază, dar nu s-a dictat penalty.
După golul lui Mihăilă, Bancu i-a oferit un assist lui Maxim, dar acesta nu l-a înţeles, deşi era la 3 metri de poartă. Mihăilă a mai făcut o cursă fantastică, dar n-a mai avut suflu la finalizare, ţintind portarul. Tot Mihăilă l-a servit ideal pe Keşeru, blocat de portar în 6 metri. Ce n-au reuşit în 6-7 ocazii preţ de 80 de minute, oaspeţii au marcat de două ori în două minute, în care defensiva lui Rădoi a fost la fel de vulnerabilă ca pe tot parcursul jocului, dar de această dată a fost şi taxată. Nişte prăpăstii în apărare neverosimile, o lipsă crasă de organizare, îndeosebi în zona centrală, au dus la egalare. Cu pijamelele în care au apărut pe teren, echipament jenant şi pentru o echipă de judeţ, tricolorii au adormit pe final, iar macedonenii şi-au făcut de cap. N-a fost numai un black-out pe final, fiindcă oaspeţii au avut destule şanse de a marca pe parcursul jocului.
Zeiţa Fortuna nu l-a scăpat însă din braţe pe Rădoi, iar Ianis Hagi i-a adus golul victoriei, fiind al treilea marcator în premieră al serii pentru România. Tricolorii n-au căzut mental, dar în apărare a fost dezastru, lucru obişnuit de când Rădoi a fost instalat. Cu această criză defensivă a românilor, Germania poate face ravagii duminică, după ce a reuşit “numai” un 3-0 cu Islanda, în prima etapă.
România – Macedonia 3-2
Au marcat: Fl. Tănase ’28, Mihăilă ’50, I. Hagi ’86 /Ademi ’82, Trajkovski ’83.
România: Niţă 5 – Ov. Popescu 5, Burcă 5, Chiricheş 5, Bancu 7 – R. Marin 6, Stanciu 6 (Bicfalvi ’76) 6 – Man 5 (Maxim ’75) 4, Fl. Tănase 7 (I. Hagi ’76) 7, Fl. Coman 3 (Mihăilă ‘14) 8 – Keşeru 6 (Puşcaş ’63) 5. Selecţioner: Mirel Rădoi
Macedonia de Nord: Dimitrievski – Bejtulai, Musliu, Ristevski (Ibraimi ’88) – Ristovski, Nikolov (Ademi ’54), Bardhi, Alioski – Elmas – Pandev (Trajkovski ’78), Nestorovski (Stojanovski ’54). Selecţioner: Igor Angelovski.
Arbitru: Fabio Jose Costa Verissimo (Portugalia) 5.