Ştiinţa şi fanii ei l-au omagiat pe Nae Tilihoi

0
744

Familia Universităţii Craiova nu-şi uită gloriile, iar astăzi o delegaţie din cadrul clubului, precum şi galeria din Peluza Nord au mers la cimitirul „Ungureni” pentru a-l omagia pe Nicolae Tilihoi, una dintre legendele Craiovei Maxima. Nae Tilihoi a dispărut dintre noi acum trei ani, chiar de Buna Vestire, în postul Paştelui, la vârsta de 61 de ani, după ce se luptase cu o boală cruntă.

În delegaţia vicecampioanei care a mers să cinstească memoria fostului mare fotbalist al Ştiinţei s-a aflat însuşi Lucian Tilihoi, fiul lui Nae Tilihoi, care are funcţia de delegat la echipa a doua a clubului. Alături de Lucian Tilihoi au fost Dragoş Bon, unul dintre secunzii lui Marinos Ouzounidis, şi Marcel Popescu, managerul general al clubului.

La câteva ore după ce delegaţia din club a depus o coroană de flori şi a aprins lumânări, la mormântul  regretatului mare jucător al Ştiinţei a sosit şi un grup de fani din Peluza Nord. Aceştia au aprins torţe şi fumigene, au cântat unul dintre imnurile Ştiinţei, „O iubire alb-albastră” şi, evident, au scandat numele fundaşului „de fier” al Craiovei Maxima, timp în care au afişat  mesajul: „3 ani fără tine, Fundaş de Fier al Maximei Aventuri Alb-Albastre…Nae Tilihoi, rămâi Îngerul Păzitor al Renaşterii Ştiinţei noastre!”.

36 de apariţii în cupele europene

Originar din Brăila, Nae Tilihoi a fost descoperit de Corneliu Andrei Stroe la un trial în București și adus la Știința, pentru care a evoluat în perioada 1976-1987, făcând pereche cu Costică Ștefănescu în centrul liniei de apărare. Component de bază al Craiovei Maxima în parcursul magic din 1982-1983, care a culminat cu calificarea în semifinalele Cupei UEFA, Tilihoi a cucerit două trofee de campion și patru Cupe ale României cu Ştiinţa. În divizia „A” a evoluat în 294 de partide, marcând de 7 ori. Are 36 de apariții în cupele europene și 10 în tricoul naționalei, iar cu Ştiinţa a cucerit două titluri de campion şi patru Cupe ale României. Ca antrenor, a câştigat un titlu naţional la tineret-speranţe cu echipa Universităţii Craiova şi a promovat-o în liga secundă pe Jiul IEELIF Craiova.