Astăzi, expiră termenul până la care consumatorii pot trimite cereri de amânare a plăţii ratelor

0
422

Potrivit unui comunicat al Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), astăzi, expiră termenul până la care consumatorii pot trimite cereri de amânare a plăţii ratelor pentru cel mult 9 luni, conform moratoriilor legislative. “Dacă ar fi să anticipăm ce urmează după perioada în care consumatorii au avut posibilitatea de a solicita amânarea ratelor, putem spune că băncile ar trebui să fie pregătite pentru multe situaţii în care consumatorii nu vor putea să-şi respecte obligaţiile de plată conform noilor grafice de rambursare, chiar dacă au beneficiat de amânarea plăţii acestor rate. Între cererile transmise CSALB sunt cazuri în care consumatorii solicită băncilor amânarea ratelor peste termenul maxim de 9 luni, motivând că situaţia lor financiară nu s-a îmbunătăţit. Alţii cer întreruperea procesului de amânare a plăţii ratelor după ce au estimat o înrăutăţire a situaţiei lor viitoare, generată de costurile amânării. CSALB a primit până acum aproximativ 250 de cereri în care consumatorii au solicitat, printre altele, şi amânarea plăţii ratelor ca urmare a dificultăţilor financiare generate de pandemie, dar şi găsirea unor soluţii în plus pentru depăşirea dificultăţilor financiare, nu doar o simplă amânare la plată”, a spus Alexandru Păunescu.