Avocaţii doljeni au protestat, astăzi, în Craiova

0
628

Avocații din cadrul Baroului Dolj au protestat, astăzi, în fața Judecătoriei Craiova, fiind nemulțumiți de faptul că nu au un sediu adecvat unde să își desfășoare activitatea. Acestora li s-a promis construirea Palatului de Justiție Craiova, dar nu s-a concretizat nimic până în prezent. La protest au participat câteva zeci de persoane, îmbrăcate în robe de avocaţi, membre ale Baroului Dolj.

Protestatarii au afişat două mesaje : „Avocații solicită condiții decente în instanțele de judecată” și  „Craiova merită un Palat de Justiție”,  pe care avocații craioveni le transmit Ministerului Justiției. Potrivit decanului Baroului Dolj, Palatul de Justiție este doar pe hârtie, li s-au tot făcut promisiuni în acest sens, dar,  „de 10 ani nu s-a întâmplat nimic”. „Mesajul care trebuie să fie transmis și receptat în mod corect de opinia publică este cel legat nu de interferența noastră cu organizarea judiciară, ci cu aceste condiții decente pentru desfășurarea activității noastre. Acest Palat de Justiție este doar pe hârtie, în prezent, și cred că este dreptul nostru să solicităm decidenților politici să considere că acest proiect este o prioritate pentru zona noastră. De ce luăm atitudine? Pentru că de 10 ani aveam așteptări și noi nu vrem să mai așteptăm alți 10 ani de acum încolo. Indiferent cum doresc alții să considere acest protest al nostru, totul este apolitic, nu are legătură cu organizarea instanțelor, ci doar cu investițiile care trebuie să fie asigurate de Ministerul Justiției și Compania Națională de Investiții. Statul român trebuie să asigure aceste condiții, dar și apărarea drepturilor și libertăților. Nu poți face o justiție de calitate dacă cei care se ocupă de activitate stau în spații improprii”, a precizat decanul Baroului Dolj, Lucian Săuleanu.

Lucian Săuleanu: “Craiova merită un Palat al Justiţiei”

Avocații sunt dispuși să mai continue activitatea în condițiile actuale încă trei ani de acum încolo, dar vor să li se dea asigurări că anul 2024 va fi anul în care se realizează proiectul.„Înțelegem să mai zăbovim, cu acest chin al desfășurării activității, pentru că este un chin, un an, doi, trei, dar să fim siguri că în 2024, dacă pe hârtie s-a prevăzut realizarea investiției, să rămână 2024. Aceste clădiri din secolul XIX mai corespund oare? Prin demersul nostru de astăzi punem umărul pentru realizarea acestui proiect. Sper ca actulul ministru al Justiţei și cei de la CNI vor înțelege că un oraș cum este Craiova merită un Palat de Justiție”, a mai spus Săuleanu.

Două secţii mutate la Centrul Multifuncţional

Amplasamentul actual, aflat într-o clădire monumentală, a fost atribuit Judecătoriei Craiova în anii de după 1960, instanţele judecătoreşti din Oltenia având în perioada interbelică, şi imediat după, sediul în clădirea actualei Universităţi. Clădirea, construită în anul 1890, de către arhitectul Ion Socolescu, în stilul neoclasicismului, atribuită Palatului de Justiţie era propice judecării pricinilor din toate judeţele Olteniei.   De la jumătatea lunii martie, activitatea se va desfășura în două dintre clădirile aflate în vecinătatea Centrului Multifuncțional, mai precis Centrul de Excelenţă în Afaceri și Centrul pentru IMM-uri şi Institute de Cercetare şi Inovare. Practic, totul a pornit de la mutarea a două secţii ale Judecătorie Craiova, la Centrul Multifuncţional. Este vorba despre Secţia Penală a Judecătoriei Craiova şi Secţia 2 Civilă pentru Minori şi Familie, care, deja, era mutată în clădirea veche a Tribunalului Dolj. „Palatul de Justiție Craiova, care ar urma să găzduiască Judecătoria și Curtea de Apel, va fi construit pe un teren cu o suprafață de aproape 8000 metri pătrați, situat pe Bulevardul “Decebal”. Deocamdată, totul este la stadiul de achiziție servicii proiectare, pentru care a fost organizată licitație”, a conchis  Săuleanu. Valoarea proiectului a fost estimată la 160 milioane lei, cu TVA, fiind vorba despre o investiție a Companiei Naționale de Investiții, Palatul de Justiție Craiova fiind inclus în “Programul național de construcții de interes public sau social”, a mai spus Săuleanu.

Urgentarea demersurilor pentru finalizarea Palatului de Justiţie

Avocaţii îşi spun păsurile, astfel că redăm din declaraţiile lor. “Mesajul este unul singur: ne dorim un Palat al Justiţiei, la Craiova, acolo unde se poate desfăşura activitatea, atât pentru avocaţi, cât şi pentru magistraţi şi justiţiabili. Nu este un protest politic, dar vrem să tragem atenţia clasei politice că este nevoie de o schimbare” – av.  Radu Marinescu; “La nivelul activităţilor desfăşurate în Dolj, vorbesc despre Judecătoria Craiova şi Tribunalul Dolj, care au, la nivel naţional, cele mai mari volume de dosare, este nevoie de o schimbare. Se impune realizarea unui Palat de Justiţie în Craiova. Ne dorim o justiţie europeană, dar trebuie să terminăm cu improvizaţiile. Mutarea celor două secţii nu este în regulă, de aceea cerem urgentarea demersurilor pentru finalizarea Palatului de Justiţie” – Dragoş Nicu, prodecan al Baroului Dolj.