Liverpool a mai pierdut o partidă, aseară, pe Anfield (0-1), de data aceasta cu Chelsea, echipă pe care o învinsese în tur (2-0) chiar pe Stamford Bridge. Statisticile spun că din 1923 Liverpool n-a mai pierdut 5 partide consecutive pe Anfield. Unicul gol al partidei a fost realizat de Mason Mount (min. 42) care a profitat de o eroare a fundaşului central advers Fabinho. Chiar dacă Liverpool a avut câteva oportunităţi de a înscrie, în repriza secundă fiind introdus şi internaţionalul portughez Diogo Jota, după trei luni de absenţă, din cauza unei accidentări, oamenii lui Jurgen Klopp n-au mai reuşit nici cel puţin să egaleze pe tabela de marcaj, într-o partidă cu miză importantă pentru configuraţia clasamentului. De la sosirea sa, la sfârşitul lunii ianuarie, pe banca tehnică a lui Chelsea, Thomas Tuchel este neînvins în campionat (4 victorii şi 2 remize). Liverpool se află la 7 puncte de Big Four, tatonată fiind de Tottenham.