România nu a ajuns din senin în situaţia jalnică din prezent. Pedeliştii care acum dau vina pe Guvernul Tăriceanu au un rol important pentru criza profundă în care ne găsim. O retrospectivă succintă a perioadei de guvernare pesedistă din perioada 2000-2004 arată că PSD a lăsat economia reală, finanţele publice şi moneda naţională într-o situaţie echilibrată cu perspective favorabile: creşterea PIB din 2004 a atins 8,5% faţă de 2003, cea mai bună performanţă după 1990; rata inflaţiei a coborât la 9,3% de la 14,1% în 2003 (scădere continuă din 2000); deficitul bugetar a fost în an electoral de doar 1,5% din PIB (mai mic cu 1% faţă de 2003); deficitul de cont curent (extern) a fost de 8,4% (5,1 mld euro); rata şomajului a fost de 6,3% (în scădere de la 7,4% în 2003); rezerva valutară oficială era de 10,8 mld euro (cu 69% mai mare faţă de 2003 şi de patru ori mai mare decât în anul 2000).
Ca urmare a performanţelor macroeconomice foarte bune ale PSD din perioada 2000-2004 a fost posibilă creşterea salariului mediu real cu aproximativ 10%, puterea de cumpărare era mai echilibrat distribuită între grupurile sociale, iar polarizarea socială era în scădere, comparabilă cu media europeană. În plan extern, România a dobândit statutul de economie de piaţă funcţională, iar în decembrie 2004 s-au finalizat negocierile pentru aderarea la UE (guvernul PSD încheind negocierile pentru 28 din cele 31 de capitole). Nivelul în creştere a deficitului extern (de la 5,8% din PIB în 2003 la 8,4% din PIB în 2004), precum şi creşterea PIB de 8,5%, peste potenţialul economiei româneşti de circa 5,5% în acea perioadă, erau semnele unei uşoare supraîncălziri economice care necesita unele corecţii (pentru a se ajunge la corelaţiile durabile din anul 2003 – cel mai echilibrat an sub toate aspectele).
În loc de echilibru şi simţ al măsurii, PD-L a ales promovarea haosului şi anarhiei economice turnând “mult gaz, inclusiv pe datorie, peste foc”. În 2005 Traian Băsescu a făcut tot ce a putut să anuleze acordul cu FMI de tip preventiv, încheiat de PSD pentru intervalul iulie 2004 – iulie 2006. După cinci ani, PD-L a solicitat aceluiaşi FMI acelaşi tip de acord, iar Traian Băsescu a cerut Parlamentului un Moratoriu pentru îndeplinirea programului cu FMI, pe care îl alunga din România, aşa cum spuneam, în 2005.
Rezultatul politicii PD-L: dezastrul sistemului
Criza economico-financiară internaţională a găsit România cu mari vulnerabilităţi economice, care trebuiau corectate şi în lipsa acesteia. PSD, spre deosebire de PD-L, este adeptul măsurilor corective localizate asupra factorilor care au cauzat dezechilibrele respective, după principiul “cine a luat prea mult să dea o parte înapoi” şi nu să plătească cei care n-au luat nimic sau au primit sume modice din creşterea PIB între 2005 şi 2008. Rezultatul politicii PD-L de ajustare preponderentă prin reducerea cheltuielilor bugetare este degradarea gravă a sistemului public de sănătate (medicamentele, materialele sanitare şi hrana sunt aduse de bolnavi sau rudele acestora de acasă), educaţie (abandonul şcolar a atins istoric cele mai ridicate valori) şi a infrastructurii. Cei care au suportat odată şocul reformelor din tranziţie, acum sunt din nou penalizaţi: închideri de fabrici – pensii anticipate garantate; ieşiri din armată, justiţie, ordine publică (pentru întinerirea aparatului de stat) – pensii anticipate garantate.
Soluţiile USL de ieşire din criză
Structura pe sectoare economice s-a degradat din perspectiva potenţialului de export. România s-a întors la nivelul anului 2004. Uniunea Social-Liberală consideră că economia trebuie relansată sănătos prin: atragerea integrală a fondurilor europene; stimularea economisirii interne şi a investiţiilor generatoare de valoare adăugată ridicată; lansarea unui program amplu de investiţii publice cu efect multiplicator ridicat; stimularea producţiei interne prin scăderea contribuţiilor de asigurări sociale cu 10% şi scutiri pentru noii angajaţi; creşterea salariului minim la 750 lei; program fiscal special pentru industria agro-alimentară. Consolidarea fiscală prin: impozitarea progresivă mai accentuată a proprietăţii (pentru un +50% la venituri din această categorie de impozite); îmbunătăţirea colectării accizelor (+30% încasări accize); reducerea cheltuielilor pentru bunuri şi servicii (utilităţi şi medicamente la nivelul anului anterior şi tăierea restului cheltuielilor cu 50%); generalizarea Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, conform standardelor europene, pentru eliminarea risipei banului public şi a corupţiei; aducerea redevenţelor pentru activele concesionate de stat la nivelul european (pentru creşterea veniturilor nefiscale); introducerea din anul 2012 a sistemului de impozitare diferenţiată globală cu deduceri fiscale pentru: o stimulare a economisirii, îndeosebi pe termen mediu şi lung. Reducerea evaziunii sistem de reţinere a accizelor la producător este o altă soluţie a USL la actuala criză. Toate acestea arată că afirmaţiile PD-L că Opoziţia nu are soluţii pentru ieşirea din criză sunt false.
