Ninsori, precipitaţii şi polei, în toată ţara

0
484

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o informare de ninsori moderate cantitativ, precipitaţii mixte şi polei, valabilă până sâmbătă seara la nivelul întregii ţări. Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 februarie, ora 20:00 – 20 februarie, ora 18:00, în nordul, nord-estul şi local în centrul teritoriului, iar din dimineaţa zilei de sâmbătă (20 februarie) şi în regiunile sud-vestice, respectiv pe arii restrânse în cele sudice, vor fi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie, care vor favoriza formarea poleiului.