Comisia Europeană și-a prezentat astăzi strategia comercială pentru următorii ani

0
513

Comisia Europeană și-a prezentat astăzi strategia comercială pentru următorii ani. Reflectând conceptul de autonomie strategică deschisă, aceasta se bazează pe voința UE de a contribui la redresarea economică prin sprijinirea transformărilor verzi și digitale, precum și pe un accent reînnoit pe consolidarea multilateralismului și pe reformarea normelor comerțului mondial pentru a se asigura că acestea sunt echitabile și durabile. Dacă este necesar, UE va adopta o poziție mai fermă în apărarea intereselor și valorilor sale, inclusiv prin intermediul unor noi instrumente.

Abordând una dintre cele mai mari provocări ale epocii noastre și răspunzând așteptărilor cetățenilor săi, Comisia plasează durabilitatea în centrul noii sale strategii comerciale, sprijinind transformarea fundamentală a economiei sale pentru ca aceasta să devină neutră din punct de vedere climatic. Strategia include o serie de acțiuni principale care vizează consolidarea norme comerciale la nivel mondial și contribuția la redresarea economică a UE.

În ceea ce privește noua strategie, Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv și comisarul pentru comerț, a declarat: „Provocările cu care ne confruntăm necesită o nouă strategie pentru politica comercială a UE. Avem nevoie de un comerț deschis, bazat pe norme, pentru a contribui la restabilirea creșterii economice și la crearea de locuri de muncă după pandemia de COVID-19. Politica comercială trebuie, de asemenea, să sprijine pe deplin transformările verzi și digitale ale economiei noastre și să conducă eforturile globale de reformare a OMC. În plus, ar trebui să ne ofere instrumentele necesare pentru a ne apăra atunci când ne confruntăm cu practici comerciale neloiale. Urmărim o abordare deschisă, strategică și fermă, care pune accentul pe capacitatea UE de a face propriile alegeri și de a modela lumea din jurul său prin asumarea rolului de lider și prin angajamentul său, reflectând interesele și valorile noastre strategice.”

Ca răspuns la provocările actuale, strategia acordă prioritate unei reforme majore a Organizației Mondiale a Comerțului, inclusiv angajamente globale privind comerțul și clima, noi norme pentru comerțul digital, norme consolidate pentru combaterea denaturărilor concurenței și restabilirea sistemului său de soluționare obligatorie a litigiilor.

Noua strategie va consolida capacitatea comerțului de a sprijini tranziția digitală și cea climatică. În primul rând, contribuind la realizarea obiectivelor Pactului verde european. În al doilea rând, prin eliminarea barierelor comerciale nejustificate din economia digitală pentru a profita de beneficiile tehnologiilor digitale în comerț. Prin consolidarea alianțelor sale, cum ar fi parteneriatul transatlantic, împreună cu un accent mai puternic pe țările învecinate și Africa, UE va fi mai în măsură să modeleze schimbările globale.

În paralel, UE va adopta o abordare mai strictă și mai fermă în ceea ce privește punerea în aplicare și asigurarea respectării acordurilor sale comerciale, combaterea comerțului inechitabil și abordarea preocupărilor legate de sustenabilitate. UE își intensifică eforturile pentru a se asigura că acordurile sale aduc beneficii negociate lucrătorilor, fermierilor și cetățenilor săi.

Această strategie se bazează pe o consultare publică amplă și favorabilă incluziunii, care include peste 400 de contribuții din partea unei game largi de părți interesate, evenimente publice în aproape fiecare stat membru și o colaborare strânsă cu Parlamentul European, cu guvernele UE, cu întreprinderile, cu societatea civilă și cu publicul larg.