Pregătiri pentru Mărţişor, la Centrul pentru copii „Sfântul Nicolae” din Filiaşi

0
1183

Copiii din cadrul Centrului de zi „Sfântul Nicolae” din Filiaşi, al Asociaţiei Vasiliada, participă în această perioadă la o serie de ateliere de terapie ocupaţională. Printre acestea, cei mici sunt implicaţi în ateliere de confecţionat mărţişoare şi felicitări specifice sărbătorii Mărţişorului, pregătindu-se astfel pentru zilele de 1 Martie şi 8 Martie. „Sunt activităţi la care beneficiarii iau parte cu bucurie, pentru că sunt reprezentative perioadei când ne sărbătorim mamele, bunicile. Totodată, aceste ateliere au rol important în dezvoltarea abilităţilor practice, îndemânării, dar şi abilităţilor de creaţie, imaginaţiei. Sunt activităţi care pun accentul pe partea de abilităţi de lucru dar şi pe cele de comunicare, pentru că la finalul acestor acţiuni de fiecare dată purtăm discuţii despre obiectele pe care au ales să le realizeze, ce tehnici au folosit, pentru cine pregătesc mărţişorul sau felicitarea. Copiii manifestă atitudini de implicare şi deschidere, iar acest lucru se vede prin lucrările frumoase realizate. Pe lângă aceste ateliere de confecţionat mărţişoare, copiii participă la ateliere de creaţie variate, printre care ateliere de confecţionat suporturi de creioane din materiale reciclabile, decorate cu flori, dar şi semne de carte cu mesaje specifice primăverii”, a declarat Alexandra Vopsitoru, coordonatorul Centrului pentru copii „Sfântul Nicolae” din Filiaşi.

Educatoarea Claudia Cernea povesteşte că cei mici folosesc mai multe tehnici de realizare obiecte handmade, printre care amintim Quilling, Origami, decupaj, pictură etc. Totodată, după cum subliniază Claudia Cernea, educator, mărţişoarele şi felicitările vor fi dăruite cu prilejul zilelor de 1 Martie şi 8 Martie de către copii celor dragi, mămicilor şi bunicilor, iar o parte dintre acestea vor fi folosite pentru înfrumuseţarea Centrului într-un decor de primăvară.