La ceas de noapte, s-au modificat regulile de testare a copilului cu teste antigen în şcoală

0
396
Ministerul Sănătății a modificat formularul pentru părinți, prin care aceștia pot exprima consimțământul de testare a copilului lor cu teste antigen rapide în școală, potrivit documentului publicat duminică seara la ora 23:00, cu doar o oră înainte să înceapă prima zi de școală din Semestrul al II-lea, prezentarea fiind făcută de edupedu.ro. Documentul prevede faptul că părintele își exprimă acordul ca elevul să fie testat în prezența ori în absența sa, exact ca precedentul document.

Iată cum arată conținutul formularului: ”Îmi exprim consimțământul pentru testarea antigen rapidă a copilului meu de către personalul medical, în condițiile în care prezintă simptome sugestive COVID-19 sau a fost în contact cu o persoană confirmată pozitiv COVID-19; doar în prezența părintelui/tutorelui legal; în absența părintelui/tutorelui legal, la recomandarea personalului medical. Până aici, formularul retras și cel actual sunt identice. Noutatea este că declarația pentru prelucrarea datelor a fost inclusă în acest formular și nu se mai completează separat, în rest, formularul criticat nu a fost modificat cu nimic. Iată noutatea, apariția acestui text: „Declar prin prezenta că sunt de acord cu utilizarea și prelucrarea datelor mele cu caracter personal de către cabinetul medical din cadrul unității de învățământ preuniversitar …………………………….. , inclusiv pentru transmiterea datelor la Direcția de Sănătate Publică/Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, rezultate din prezentul consimțământ depus voluntar la unitatea de învățământ.”Este vorba despre o declarație de prelucrare a datelor, care în formularul precedent era atașată acestuia, pe o foaie separată și care acum a fost inclusă în aceeași pagină. De data aceasta, spre deosebire de precedentul formular retras din folosință cu scandal, pe acesta apare doar sigla Ministerului Sănătății, nu și cea a Ministerului Educației.

Formularul poate fi descărcat în format pdf

În formular sunt și câteva detalii despre ce presupune recoltarea probei pentru testul rapid, la fel erau și în prima variantă: „Procedura de utilizare a testelor rapide de diagnostic antigen pentru COVID-19 constă în recoltarea unui exudat nazal cu ajutorul unui tampon steril, urmată de descărcarea tamponului într-un mediu lichid furnizat de către producătorul testului și ulterior impregnarea pe o casetă de testare. Rezultatul testării este disponibil în 15 minute. Recoltarea se face de către personal medical, instruit. Acest model de consimțământ va fi semnat de părinte/reprezentant legal în situația în care acesta își manifestă opțiunea de testare a copilului. Testarea va fi efectuată dacă elevul prezintă simptomatologie specifică sau este contact al unui elev sau angajat al școlii confirmat cu virusul SARS- Cov-2”, scrie în document. O comparație între cele două formulare arată faptul că nu există modificări de fond.

Ministerul Sănătății explică pe pagina de Facebook legislația pe care se bazează atât vechiul formular, cât și noul: ”Consimțământ informat: Ordinul nr. 1411/2016 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului Sănătății publice nr. 482/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XV “Răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății Art. 8. (3) În cazul pacientului minor, acordul scris se va obține de la părinte ori de la reprezentantul legal sau, în lipsa acestora, de la ruda cea mai apropiată. Prin rudă cea mai apropiată în sensul prezentului alineat se înțelege rudele majore care însoțesc pacientul minor, până la al patrulea grad inclusiv. Având în vedere riscurile epidemiologice existente în contextul internațional actual și necesitatea respectării Ordinului Ministerului Sănătății 1410/ 2016 – Norme metodologice de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, părintele are dreptul, nu obligația, de a oferi un acord pentru recoltarea probelor biologice nazofaringiene pentru testare antigenică rapidă COVID-19. Recoltarea probelor biologice nazofaringiene pentru testare antigenica rapidă Covid-19 este un act medical și este supusă reglementărilor aferente în vigoare”