Se aşteaptă decizii cruciale la Consiliul European informal

0
374
Angela Merkel

Liderii UE, reuniţi ieri la Bruxelles, se pregăteau să adopte un tratat privind fondul permanent de criză al zonei euro şi se spera că ar putea ajunge şi la un acord asupra termenilor şi condiţiilor cuprinse în pactul fiscal convenit în decembrie, care ar trebui să impună statelor semnatare o disciplină fiscală strictă, construită în jurul unui deficit bugetar cât mai apropiat de zero. Toate aceste discuţii se desfăşoară, însă, pe fondul problemelor încă nerezolvate din Grecia. O altă problemă aflată pe ordinea de zi a Consiliului European informal, cum a fost denumită întrunirea şefilor de stat de ieri, este redirecţionarea a până la 20 miliarde euro din fondurile structurale UE 2007-2013 neutilizate spre crearea de locuri de muncă, în special pentru tineri, precum şi adoptarea de măsuri de stimulare a creditării către firme şi companii mici şi mijlocii.

Comisia Europeană a anunţat, prin purtătorul său de cuvânt, Pia Ahrenkilde Hansen, că „la Consiliul European informal, CE va continua să promoveze deschiderea şi coerenţa la nivelul unei Uniuni Europene cu 27 de state membre. Noi continuăm să susţinem punctul de vedere potrivit căruia ţările care nu sunt încă membre ale zonei Euro vor trebui invitate la summit-urile zonei euro, deci la summit-urile Euro”.

Discuţiile se aştepta, însă, să fie dominate de înfiinţarea fondului permanent de criză al zonei euro, Mecanismul European de Stabilitate – cu resurse de 500 miliarde euro, care ar trebui să devină operaţional din luna iulie, cu un an mai devreme decât se preconiza.

Cancelarul german, Angela Merkel, a încercat să respingă presiunile internaţionale tot mai mari asupra Germaniei pentru a accepta o majorare a resurselor Mecanismului European de Stabilitate, afirmând că discuţiile continuă. Întrebată de cotidianul Bild am Sonntag despre aceste „presiuni”, aceasta nu a clarificat dacă Germania va susţine majorarea fondului, răspunzând, în schimb, unei întrebări despre efectul unei posibile creşteri a MES asupra bugetului Germaniei în acest an: „Negocierile continuă referitor la modul cum se va face plata contribuţiei, într-o tranşă sau două. Nivelul deficitului Germaniei nu va creşte în legătură cu Mecanismul European de Stabilitate, pentru că banii nu dispar. Vor fi doar transferaţi de la bugetul federal al fondul european”.