Antrenorul Andre Villas-Boas a demisionat de la conducerea tehnică a echipei Olympique Marseille, în urma rezultatelor slabe, care au provocat furia fanilor, dar şi pentru că a fost adus un jucător pe care nu şi-l dorea.
“Mi-am prezentat demisia, vreau să plec, nu vreau banii lui OM. Mi-am depus demisia pentru că nu sunt de acord cu politica sportivă a clubului. Perioada de transferuri s-a încheiat cu aducerea unui nou jucător, Ntcham. Nu este decizia mea, am aflat din presă dimineață. Este un jucător pe care eu l-am refuzat! M-am trezit și am citit pe site că a venit acest jucător. Rezultatele proaste sunt din vina mea, sunt tare supărat. Nici în cele mai negre coșmaruri nu credeam că vom trece prin această situație, nu mi s-a întâmplat niciodată în carieră”, a declarat antrenorul portughez.
OM ocupă locul 9 în Ligue 1, cu 32 de puncte din 20 de meciuri. Villas-Boas, 43 de ani, a terminat anul trecut pe locul 2, după campioana PSG. El a mai antrenat FC Porto, Chelsea, Zenit şi Tottenham.
După trei eşecuri la rând, fanii lui OM au provocat incidente, aruncând petarde inclusiv în interiorul bazei de pregătire a echipei. Zeci de fani au fost reţinuţi şi vor fi judecaţi, unii chiar în stare de urgenţă. Din cauza incidentelor, meciul OM – Rennes a fost amânat.