Voleibaliştii de la SCMU Craiova au ratat ocazia de a aduce trofeul Cupei României în Bănie. În finala cu Dinamo, disputată în sala “Horia Demian” din Cluj, echipa lui Dan Pascu, deşi a condus cu 1-0, a fost învinsă cu 3-1 de rivala din Capitală.
Craiovenii au avut 1-0 la seturi (scor 25-18), dar au fost egalaţi, după ce Dinamo a luat setul secund cu 25-23. În al treilea parţial, la minge de set pentru olteni, la 24-23, atacul căpitanului Laurenţiu Lică a fost blocat, iar dinamoviştii au revenit apoi şi au preluat conducerea (scor 28-26). Setul patru a fost adjudecat tot de Dinamo, scor 25-23.