După ce a obţinut încrederea Camerei Deputaţilor, unde Partidul Democrat şi Mişcarea 5 Stele deţin majoritatea, preşedintele Consiliului italian, Giuseppe Conte, trebuie să găsească astăzi o majoritate şi la Senat, unde „pe hârtie” îi lipsesc 15 voturi. Situaţia actuală, ameninţătoare din punctul de vedere al unei potenţiale crize politice, se datorează retragerii lui Matteo Renzi (liderul Italia Viva) din coaliţia de guvernare, gest considerat de nu puţini analişti ca iresponsabil. Dacă va trece şi de Senat, Conte va căuta în săptămâna următoare să-şi lărgească majoritatea de care dispune oferind posturi manageriale celor disponibili. Se preconizează mai multe scenarii: PD şi M5S să pactizeze cu Renzi şi să formeze un guvern remaniat cu sau fără Conte în fruntea lui sau o mare coaliţie condusă de o figură instituţională non-partizană, fiindcă nimeni din coaliţia actuală nu e pregătit de alegeri anticipate.