ISJ Dolj: O decizie cel puţin stranie

0
1804

26 de directori plini şi 6 directori adjuncţi, din reţeaua de învăţământ preuniversitar, au fost schimbaţi zilele trecute, prin decizii ale ISJ Dolj. Adică a inspectorului general şcolar, prof. Monica Sună, cu avizul conform al Consiliului de Administraţie, invocându-se încheierea mandatului celor schimbaţi. Marţi seara, referindu-se la schimbarea directorilor de şcoli –fiindcă aceasta s-a produs în toată ţara, circa 1000 de manageri fiind schimbaţi- preşedintele Klaus Iohannis a spus că acţiunea n-a fost pregătită din timp de Ministerul Educaţiei, aluzia directă vizându-l pe actualul ministru, Sorin Câmpeanu, cât şi pe predecesoarea acestuia, „inegalabila” Monica Anisie. Klaus Iohannis a mai precizat că pentru unii directori mandatele au fost prelungite, cu câteva luni, până la organizarea de concursuri „ca la carte”. Este evident că ne-am aflat în faţa unor mişcări de personal fără criterii serioase, avute în vedere. Cum cursurile şcolare „faţă în faţă” nu se mai fac de aproape un an de zile, şi numai de învăţământ serios nu se poate vorbi în acest răstimp, întregul demers al ISJ Dolj este o aiureală, care tuşează întreg mandatul de inspector general şcolar, ce expiră prin luna mai a.c. al prof. Monica Sună. Dacă ISJ Dolj chiar dorea să-şi găsească o preocupare legitimă, realmente lăudabilă, în această perioadă, atunci proceda la o inventariere riguroasă a manierei în care se desfăşoară învăţământul online în fiecare unitate de învăţământ din Craiova şi din Dolj, pentru a avea o situaţie la zi a ceea ce se întâmplă. Nu mai vorbim de faptul că anumite discipline din curricula şcolară nu se mai ţin absolut deloc. Provizoratul la care s-a apelat, prin respectivele delegări, deşi ar putea dura până la o relaxare a rigorilor sanitare, nu are realmente nici o noimă. Trecem peste subiectivismul de circumstanţă probat, în nu puţine situaţii care culminează cu ceea ce s-a întâmplat la Liceul Tehnologic „Ştefan Anghel” din Băileşti, unde prof. Cristian Căluşaru, câştigător al concursului de acum 4 ani a fost înlocuit cu prof. Mădălina Dobrogeanu, care luase notă mult mai mică în aceeaşi împrejurare. Un concurs fie el şi mai puţin edificator este totuşi mai bun decât… nici un concurs. La Valea Stanciului aflăm, directoarea Anca Irina Neda, considerată destoinic manager, a fost de asemenea schimbată din funcţie. Se vorbeşte de o situaţie anacronică şi la Liceul „Horia Vintilă” din Segarcea. Nu vrem să spunem că toţi cei plecaţi erau impecabili şi cei veniţi sunt lipsiţi de orice vocaţie administrativă, dar când starea de fapt din reţeaua de învăţământ preuniversitar este cea cunoscută, este de-a dreptul hilar ceea ce s-a întâmplat. Mai ales că, vrem nu vrem, mişcarea de personal rămâne, de această dată susceptibilă în a fi tuşată politic prin nerespectarea procedurilor şi criteriilor de evaluare în vigoare pentru aceste funcţii de conducere. Cum ne aflăm la mijlocul unui an şcolar, mişcările operate pot produce efecte mai degrabă negative, atât pentru elevi cât şi pentru unele cadre didactice. Două întrebări: Au avut toţi cei numiţi calificativul maxim în ultimii 4 ani şcolari? Au fost consultate Consiliile de Administraţie din unităţile şcolare respective, care prin lege organizează concursurile de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct? Când te doare capul, nu te masezi pe tibia piciorului. Când şcoala doljeană are problemele pe care le are, de-a dreptul neliniştitoare, nu schimbarea directorilor operată era oportună. Şi nu e doar un punct de vedere.