Noaptea trecută, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie și un jandarm din cadrul I.J.J. Dolj, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, pe strada “Rovinari”, în apropiere de intersecţia cu strada “Aurel Vlaicu”, au observat un autoturism al cărui conducător, la vederea autospecialei de poliție, a accelerat pe strada “Aurel Vlaicu”. Poliţiştii au procedat la urmărirea autoturismului cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, urmărirea finalizându-se la intersecția cu strada “Vîntului”, unde conducătorul autovehicului urmărit în trafic a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu alte trei autoturisme parcate. Conducătorul auto a fost legitimat de poliţişti, fiind identificat astfel în persoana unui bărbat de 40 de ani, din Craiova. În urma evenimentului rutier, au rezultat doar pagube materiale. Din verificarile efectuate de poliţişti s-a stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis şi continuă cercetările urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie legală prin unitatea de Parchet competentă.