L-a văzut cineva?

0
540

Aseară, polițiști din cadrul Postului de Poliţie Castranova au fost sesizați cu privire la faptul că Bădănoiu Mihai Cătălin, în vârstă de 13 ani, a plecat în ziua de 06 ianuarie a.c., în jurul prânzului, de la domiciliul său din comuna Castranova şi nu a revenit până în prezent. Semnalmente: constituție astenică, înălțime 1,35 m, 35-40 kg, păr șaten, ochi căprui, fără semne particulare. Minorul purta un hanorac vişiniu cu negru, pantalon sport negru și o pereche de papuci din cauciuc gri cu dungi albe. Persoanele care dețin informații utile cu privire la minorul dispărut sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

Ultima oră: Minorul a revenit, astăzi, acasă. Nu a fost victima niciunei infracțiuni.