Și-a lovit sora până a omorât-o

0
623

În această după-amiază, poliţişti din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bucovăț au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie de 51 de ani, din comuna Țuglui, ar fi fost ucisă, în propria-i locuință, de fratele ei. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, bănuit de comiterea faptei, a fost depistat cu operativitate, imobilizat și condus la sediul poliției.
La fața locului s-a deplasat o echipă complexă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj și Serviciului Criminalistic Dolj, care efectuează cercetări sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. S-a stabilit că bărbatul i-ar fi aplicat femeii mai multe lovituri în cap, cu un corp dur.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, urmând a fi dispuse măsuri legale în baza probatoriului administrat.