Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat echipa turului Ligii I, iar Universitatea Craiova are doi reprezentanţi în cel mai bun 11: fundaşul Mihai Bălaşa şi mijlocaşul Alex Cicâldău.
Echipa turului Ligii I în viziunea LPF: Vâlceanu (Clinceni) – Bălașa (Craiova), I. Cristea (FCSB), A. Burcă (CFR Cluj) – Deac (CFR Cluj), Cicâldău (Craiova), Vașvari (Sepsi), Moruțan (FCSB) – Man (FCSB), Budescu (Astra), Florin Tănase (FCSB). Antrenori: Leo Grozavu, Ilie Poenaru.
“Mihai Bălaşa – 25 de ani, 14 jocuri – Cu el pe teren în 14 dintre cele 15 jocuri, oltenii au arătat mult schimbaţi în bine la capitolul defensiv. Evoluţiile sale solide din ediţia 2020-2021 a Ligii 1 l-au readus în circuitul primei reprezentative”.
„Alexandru Cicâldău – 23 de ani, 15 jocuri – A continuat şi în stagiunea 2020-2021 evoluţiile bune din prima parte a anului 2020. Astfel, a contribuit la clasarea alb-albaştrilor pe treapta a doua a podiumului cu șase goluri (două din afara careului mare) şi o pasă decisivă”.