PSD Dolj nu dorește alegeri libere şi corecte

0
469

Ca întotdeauna, PSD Dolj nu dorește alegeri libere și corecte în Craiova și încearcă prin orice mijloace să controleze procesul electoral. Acest lucru este demonstrat încă o dată, dacă mai era cazul, de faptul că delegaţii PSD din secţiile de votare deţin în mod nelegal copia listelor electorale, bifând pe aceasta persoanele care au votat. Mai mult decât atât, reprezentanţii PSD perturbă procesul electoral, chestionând alegătorii cu cine au votat.Este inadmisibil ca acest lucru să se întâmple cu largul concurs al preşedinţilor secţiilor de votare şi locţiitorilor acestora, în condiţiile în care reprezentanţii PNL au protestat împotriva acestei ilegalităţi.

PNL Dolj consideră că astfel de practici constituie o gravă încălcare a normelor legale în vigoare, întrucât se încalcă atât confidenţialitatea datelor cu caracter personal, cât şi secretul votului garantat de Constituţia României.

Reprezentanţii PNL din secţiile de votare s-au văzut obligaţi să depună în scris sesizări împotriva acestor practici nelegale, urmând ca PNL Dolj să adreseze o întâmpinare în acest sens Biroului Electoral Judeţean

Înţelegem că PSD-iştii sunt disperaţi că vor pierde alegerile, dar cei care se pretează la astfel de practici se expun unui dosar penal.

PNL Dolj îşi exprimă indignarea faţă de comportamentul PSD, care, în mod constant, dovedeşte că nu are respect faţă de lege şi faţă de cetăţeni, dorind să vicieze scrutinul electoral.

PNL Dolj nu va tolera nicio abatere de la lege şi îşi asumă să apere dreptul cetăţenilor de a participa la alegeri libere şi corecte.

Biroul de presă al PNL Dolj