BEC : Cum vor vota alegătorii aflaţi în carantină sau izolare ?

0
537

Biroul Electoral Central a adoptat ieri, o decizie privind unele măsuri pentru transmiterea cererilor de vot prin intermediul urnei speciale în cazul alegătorilor aflaţi în carantină sau izolare. În cazul persoanelor în privinţa cărora Direcţiile de sănătate publică au confirmat instituirea izolării sau carantinei, Birourile electorale de circumscripţie judeţeană/oficiile electorale, după caz, imprimă cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale pe care le transmit, împreună cu deciziile emise de DSP, prin intermediul Instituţiei Prefectului până cel mai târziu în data de 6 decembrie 2020, ora 10,00, biroului electoral al secţiei de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale.