SUA: Donald Trump a dat undă verde tranziţiei fără a recunoaşte înfrângerea sa

0
740

După două săptămâni de incertitudini, preşedintele american Donald Trump, printr-un mesaj pe Twitter, a dat undă verde începerii tranziţiei de putere în favoarea democratului Joe Biden. Preşedintele american în funcţie a promis pe Twitter că va continua lupta justă pentru a denunţa fraudele din timpul scrutinului prezidenţial de la 3 noiembrie. „Eu cred că noi vom triumfa”, a afirmat Donald Trump. Echipa lui Joe Biden a luat notă de o etapă ce permite un transfer de putere pe cale pacifistă fără a fi blocată. Democratul prepară venirea la Casa Albă la 20 ianuarie, prin readucerea unor personalităţi care au servit sub Barack Obama, precum Antony Blinken, viitor şef al diplomaţiei, Jarred Yellen, fostă preşedinte a Băncii Centrale (FED), John Kerry, fost secretar de stat desemnat emisar special al preşedintelui pentru climat. Alejandro Mayorcas, fiul unor emigranţi cubanezi, anti-castrişti, fost procuror federal, primul hispanic, va deveni ministrul securităţii interne, iar Jake Sullivan (43 ani) va fi propus consilier pentru securitate naţională. O diplomată experimentată, afro-americanca Linda Thomas Greenfield (68 ani) va deveni ambasador la ONU. Astăzi la Wolmington în Dellaware, Joe Biden şi Kamala Harris vor anunţa şi alte nominalizări. Joe Biden contează pe 306 electori faţă de 232 câţi a adiţionat preşedintele Donald Trump. Se mai judecă însă anumite contestaţii. La 14 decembrie, cei 538 de mari electori care constituie colegiul electoral, desemnaţi de americani la 3 noiembrie a.c. se vor întâlni în capitalele statelor lor pentru alegerea preşedintelui.