Atac informatic asupra mai multor clienţi ai reţelelor de telefonie mobilă

0
556

În această dimineață, au loc 12 percheziții în Brașov, Ilfov și București pentru destructurarea unei grupări infracționale bănuite că, prin substituirea cartelelor SIM, ar fi accesat fără drept conturile bancare și cele pe rețelele sociale aparținând a 50 de victime. De asemenea, ar fi postat pe paginile de socializare ale victimelor sau ar fi transmis mesaje private persoanelor din listele de prieteni, solicitând transferuri de bani.

La data de 18 noiembrie 2020, polițiștii specializați în combaterea criminalității informatice din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, efectuează 12 percheziții domiciliare, într-un dosar care vizează săvârșirea de infracțiuni informatice. Activitățile au loc în județele Brașov (10 percheziții), Ilfov (o percheziție) și municipiul  București (o percheziție), iar polițiștii pun în executare 14 mandate de aducere  cu privire la persoanele vizate (11 în Brașov și 3 în București). Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi înlocuit cartelele SIM alocate clienților de către companiile de telefonie mobilă, pentru a prelua controlul asupra numărului de telefon al persoanelor vătămate. Aceștia ar fi contactat succesiv operatorii call-center din cadrul rețelelor de telefonie mobilă, de la care ar fi primit date parțiale privind codurile de acces. După ce era obținut controlul asupra numărului de telefon, cei în cauză ar fi schimbat credențialele de acces la diverse conturi deținute de persoanele vătămate, iar ulterior ar fi obținut detalii referitoare la conturile deschise pe platforme de socializare, precum și informații legate de conturile bancare. Ulterior, ar fi accesat conturile de internet banking ale persoanelor vătămate, ar fi postat pe paginile acestora de socializare sau ar fi transmis mesaje private persoanelor din listele de prieteni ale victimelor, solicitând transferuri de bani în conturi deschise la companii de carduri preplătite. Până în prezent, au fost identificate 50 de persoane vătămate, prejudiciul total fiind de  peste 100.000 de lei. Cei în cauză vor fi conduși la sediul D.I.I.C.O.T pentru audierii și dispunerea măsurilor legale, aceștia fiind cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, fals informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. La acțiune participă 39 de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.