Covid 19 : 31.005 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore

0
496

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.727. Dintre acestea, 1.093 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.519.095 de teste. Dintre acestea, 31.005 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.988  în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.017 la cerere.

Pe teritoriul României, 41.272 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.767 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 81.518 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 19 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.031 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.234 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.