Prezidenţialele americane: Peste 70 mil. de fideli pentru Donald Trump

0
606

Înfrângerea lui Donald Trump care a avut cu 4 mil. de voturi mai mult decât în urmă cu patru ani nu este un Waterloo, dar poate fi un drum în Sf. Elena. Şi acum? Deocamdată, nu se consideră perdant. În cele 47 de zile –consacrate tranziţiei- potrivit unei legi din 1964 ar trebui să se treacă la pasarea pacifistă a puterii, însă Donald Trump rămâne consecvent propriei declaraţii din luna august: „Singura manieră în care pot pierde alegerile este ca acestea să fie trucate”. Joe Biden a afirmat că a câştigat alegerile în Arizona, Nevada, Pennsylvania şi Georgia, atingând bara a aproape 300 de mari electori. A promis să pună în operă, din prima zi de mandat un plan de acţiune contra virusului, în economie, schimbările climatice şi lupta contra rasismului sistemic. În opinia lui Donald Trump, Joe Biden nu trebuia să-şi revendice victoria până la terminarea numărării voturilor. Potrivit CNN –canal de televiziune ostil-, Donald Trump ar putea iniţia mai multe întâlniri cu susţinătorii săi pentru renumărarea voturilor. Acelaşi canal de televiziune asigură că Jared Kushner, ginerele preşedintelui şi consilier personal, ar fi declarat că trebuie să-şi recunoască înfrângerea. În schimb cei doi fii, Donald Jr, şi Erik au cerut să nu se recunoască rezultatul acestor alegeri, Pe de altă parte, presa americană, Twitter şi Facebook s-au auto-proclamat în autorităţi morale în materie de legislaţie electorală.