Săptămâna europeană a competențelor profesionale 20

0
618

Săptămâna europeană a competențelor profesionale 2020 se va desfășura în format digital, în întreaga Uniune Europeană, în perioada 9-13 noiembrie 2020. Ea este organizată de Comisia Europeană, în parteneriat cu Ministerul Federal al Educației și Cercetării din Germania, în cadrul președinției germane a Consiliului UE. Această a cincea ediție încurajează persoanele de toate vârstele să își descopere talentele și să își dezvolte competențele în conformitate cu necesitățile de pe piața forței de muncă, prin educație și formare profesională (EFP) – un sector important pentru redresarea economică și socială în contextul COVID-19.

Ediția din 2020 va pune accentul pe EFP de nivel superior (după învățământul secundar superior) și pe competențele EFP pentru dubla tranziție verde și digitală. Promovarea platformelor de învățare digitală, instituirea unei culturi a educației continue și pe tot parcursul vieții, precum și implementarea unor structuri de EFP durabile reprezintă aspecte esențiale pentru Comisie și pentru președinția germană.

Nicolas Schmit, comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale, a declarat: „Piețele forței de muncă au nevoie de creiere creative și de mâini calificate pentru a stăpâni dubla tranziție verde și digitală. Educația și formarea profesională (EFP) asigură pregătirea talentelor. Acești oameni talentați își pot crea o carieră în societățile noastre și pot contribui la economiile noastre. Este important, mai mult decât oricând, ca furnizorii de EFP, întreprinderile, sindicatele, guvernele și alți parteneri să ofere competențe relevante pentru învățarea pe tot parcursul vieții. Sunt convins că EFP poate juca un rol esențial în privința redresării.”

O excelentă educație și formare profesională joacă un rol semnificativ atât în Germania, cât și în Europa în ceea ce privește asigurarea în continuare a prosperității noastre în viitor”, subliniază Anja Karliczek, ministrul federal german al educației și cercetării. „Dorim să consolidăm cooperarea în domeniul EFP în Europa, să învățăm unii de la alții și să pregătim EFP pentru viitor. Am făcut primii pași în direcția îndeplinirii acestui obiectiv cu ocazia reuniunii informale a miniștrilor educației de la Osnabrück, împreună cu statele membre ale UE, cu Comisia Europeană și cu partenerii sociali europeni. Sunt încântată că deschidem astăzi Săptămâna europeană a competențelor profesionale. Evenimentul din acest an a fost organizat de Comisia Europeană în colaborare cu ministerul pe care îl conduc – Ministerul Federal al Educației din Germania. Dorim să valorificăm la maximum această oportunitate de a scoate în evidență beneficiile oferite de educația și formarea profesională în Europa.”

În cadrul Săptămânii europene a competențelor profesionale 2020, organizații locale, regionale și naționale din UE și din afara acesteia găzduiesc evenimente și activități virtuale prin care evidențiază beneficiile EFP și rolul său esențial în învățarea pe tot parcursul vieții. Ele le oferă tinerilor cursanți competențele inițiale de care aceștia au nevoie pentru o carieră împlinită și creează mijloacele necesare pentru ca adulții să își dezvolte competențele existente (perfecționare) sau să obțină noi competențe (recalificare) de-a lungul întregii lor vieți. Peste 781 de evenimente și de activități asociate au fost deja înregistrate în 38 de țări, atingând un public de peste 1,6 milioane de persoane.

Ambasadorii Săptămânii europene a competențelor profesionale și premiile pentru excelență în domeniul EFP în 2020

Ce este Săptămâna europeană a competențelor profesionale?

Săptămâna europeană a competențelor profesionale prezintă în fiecare an o săptămână de activități și de evenimente în decursul cărora organizații locale, regionale sau naționale scot în evidență cele mai bune exemple de educație și formare profesională (EFP)[1] – un sector capabil să abiliteze toate persoanele prin oferirea competențelor de care acestea au nevoie pentru o viață personală și profesională împlinită. Ea este însoțită de o campanie de comunicare pe parcursul mai multor luni, pentru a promova informarea la nivel local.