În republica Moldova au loc astăzi alegeri prezidenţiale. Opt candidaţi sunt înscrişi în competiţia pentru fotoliul de preşedinte: rusofilul Renato Usatâi (Partidul Nostru), Andrei Năstase (Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr), Tudor Deliu (Partidul Liberal Democrat), Igor Dodon (candidat independent), Violeta Ivanov (Partidul Şor), Maia Sandu (Acţiune şi Solidaritate), Octavian Ticu (Unitate Naţională), Dorin Chirtoacă (Blocul Electoral Unirea). Scrutinul este monitorizat de peste 2000 de observatori naţionali şi internaţionali. Autorităţile de la Chişinău au precizat că votarea în afara ţării este permisă cu paşaport valabil sau termenul de valabilitate expirat, buletin de identitate sau livret de marinar. Una din cele 13 secţii de votare din ţara noastră se află la Craiova în incinta sediului Universităţii. În contextul pandemiei de coronavirus, alegătorii sunt obligaţi să poarte mască, mănuşi şi să îşi ia de acasă pixul pentru a semna în listele electorale.