Mesajul premierului Ludovic Orban cu ocazia Zilei Armatei Române

0
445

“Ziua de 25 Octombrie o dedicăm, ca în fiecare an, tuturor celor care au îmbrăcat haina militară luptând în trecut pentru apărarea țării și celor care, astăzi, sunt prezenţi permanent la datorie pentru a asigura capacitatea defensivă a României la un nivel adaptat cerințelor actuale de securitate sau ne reprezintă cu cinste în teatrele de operaţiuni din afara țării.

Se împlinesc astăzi 76 de ani de când armata română a eliberat și ultima localitate românească de sub ocupație străină, orașul Carei, moment care a marcat eliberarea integrală a teritoriului naţional. Cu gândul la jertfa zecilor de mii de militari morți, răniți sau dați dispăruți în ampla ofensivă desfășurată atunci, le suntem datori și recunoscători, lor și tuturor eroilor căzuți la datorie de-a lungul istoriei, pentru sacrificiul prin care au contribuit ca generațiile de astăzi să se bucure de o Românie stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Apreciem în egală măsură activitatea și profesionismul militarilor care astăzi întăresc capacitatea defensivă a țării, la standarde euro-atlantice, și activează în teatrele de operațiuni internaționale sau misiuni desfășurate sub egida NATO, OSCE, ONU sau a Uniunii Europene. Sunt adevărați profesioniști, oameni devotați țării și hainei militare, care prin modul în care înțeleg să-și facă datoria întăresc credibilitatea României în plan extern.

Astăzi, țara noastră este privită ca un veritabil pilon de stabilitate și securitate în regiune și joacă un rol important în apărarea colectivă aliată, nu doar prin poziția geografică strategică, ci și prin îndeplinirea obiectivelor pe care și le-a asumat pentru consolidarea arhitecturii de comandă şi control a NATO din zona Mării Negre. Faptul că România a devenit de curând primul aliat de pe flancul estic al NATO care s-a dotat cu sistemul modern de rachete sol-aer Patriot, foaia de parcurs pe zece ani semnată cu partenerii americani privind obiectivele comune din domeniul apărării, modernizarea sectorului apărării şi securitatea în regiunea Mării Negre, exercițiile la care au participat militarii români sau pe care le-a găzduit țara noastă pentru îmbunătățirea interoperabilității și capacității de apărare pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice sunt exemple concrete în acest sens.

Pentru toate acestea, le mulțumesc militarilor români, întregului personal al Armatei României, în numele meu și al întregii echipe guvernamentale. Îi asigur pe toți militarii activi că vom continua să-i sprijinim cu tot ceea ce ține de atribuțiile guvernamentale pentru asigurarea logisticii și instruirii lor la standardele asumate față de partenerii noștri strategici. De asemenea, ne preocupă situația celor răniți în diferite teatre de operații – chiar în această săptămână militari români în misiune au fost răniți în Afganistan. Le doresc însănătoșire grabnică și le oferim tot sprijinul medical de care au nevoie. Merită întregul nostru respect și toată atenția necesară în aceste momente dificile pentru ei.

Suntem alături și de familiile militarilor care și-au pierdut viața de-a lungul anilor în diverse misiuni de menținere a păcii în lume, de puținii veterani de război cu care mai avem onoarea să fim contemporani, de militarii-veterani din teatrele de operații și de toți cei pentru care cariera militară nu reprezintă doar o aspirație personală, ci un mod de a pune umărul la apărarea și la prestigiul României.

Îmi doresc ca valorile apărate de ei cu atât curaj, determinare, suferință și de multe ori prin jertfă, din păcate, să le transmitem și generațiilor noi de copii și tineri!

La mulți ani, Armatei Române și tuturor militarilor!”