Sute de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie

0
534

Pe fondul creșterii numărului de cazuri de Covid-19, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19, la activităţile de verificare participând peste 470 de forţe de ordine.

Au fost verificate aproximativ 290 de societăți comerciale, 360 de locaţii de interes, 370 de mijloace de transport, fiind legitimate peste 4.600 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 306 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 39.000 de lei. Dintre acestea 305 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.