7,8 milioane de euro pentru proiectele pilot inițiate în domeniul educației, digitalizării și antreprenoriatului

0
557

Comisia pentru Bugete din Parlamentul European a aprobat, astăzi, șase proiecte pilot inițiate de europarlamentarul Victor Negrescu în valoare de 7,8 milioane de euro. Proiectele eurodeputatului român în domeniul educației, digitalizării și antreprenoriatului, au fost incluse în bugetul european de anul viitor și urmează să fie implementate în cel mai scurt timp cu ajutorul Comisiei Europene.

„Prin aceste inițiative vom reuși să oferim soluții concrete pentru accesul la educație digitală și conectare la Internet a zonelor rurale, montane și izolate, vom sprijini antreprenorii afectați de actuala pandemie, vom dezvolta noi inițiative pentru digitalizarea muncii sau protejarea independenței presei. Ca decidenți europeni avem datoria să acționăm direct pentru a identifica cele mai bune soluții pentru populație. Negocierile nu au fost ușoare, dar proiectele pilot au fost aprobate pentru că executivul european le-a evaluat ca fiind inițiative de care Uniunea Europeană are nevoie dar și pentru că legislativul european a considerat că ceea ce am propus trebuie implementat de instituțiile europene. Sunt convins că aceste demersuri vor fi utile României și că resursele puse la dispoziție pot fi folosite în zone de interes pentru țara noastră” a explicat eurodeputatul Victor Negrescu.

Cele șase proiecte pilot se referă la:

– Accesibilizarea cu instrumente educaționale a zonelor și ariilor cu o conectivitate redusă și un acces limitat la tehnologie în valoare de 2,4 milioane de euro;

– Crearea unei platforme de e-learning pentru antreprenori cu scopul de a ajuta IMM-urile în contextul generat de actuala pandemie în valoare de 400 de mii de euro;

– Evaluarea și introducerea unor mecanisme destinate implementării muncii de la distanță în sectoarele cu o slabă digitalizare în valoare de 550 de mii de euro;

– Implementarea unui sistem de monitorizare a independenței sectorului media în valoare de 500 de mii de euro;

– Dezvoltarea unor soluții de sprijin pentru sectorul creativ european al industriei de gaming în valoare de 450 de mii de euro;

– Analiza impactului generat de vehiculele electrice asupra sectorului de transporturi european în valoare de 3,5 milioane de euro;

În contextul discuțiilor privind bugetul european de anul viitor, europarlamentarul a reușit performanța de a obține, cu sprijinul colegilor din Comisia pentru Educație și Cultură, susținerea majorității membrilor Comisiei pentru Bugete din Parlamentul European pentru o creștere a bugetelor alocate pentru zona de educație, cultură și media. Astfel programul Erasmus+ beneficiază de sprijinul Parlamentului European pentru o creștere în valoare de 55,8 milioane de euro (conducând la un total de aproximativ 100 de milioane), programul destinat culturii de o creștere de 17,7 milioane de euro (conducând la un total de 65,9 milioane) în timp ce programul destinat media ar putea avea o suplimentare de 30,7 milioane de euro (conducând la un total de 102 milioane).

Prin aceste inițiative eurodeputatul român este reprezentantul din Parlamentul European cu cele mai multe proiecte pilot aprobate de instituțiile europene. În mandatul anterior europarlamentarul social democrat a inițiat proiecte care au generat acțiuni în valoare de aproape 50 de milioane de euro în domenii precum sănătatea, educația, digitalizarea, industrializarea și reducerea decalajelor sociale. În proiectele inițiate de acesta, România a participat activ prin beneficiari și parteneri care au fost implicați în acțiunile lansate de eurodeputat.