Cazuri de COVID – 19, la Penitenciarul Craiova

0
860

Conform unui comunicat emis de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 20 de deținuți din Penitenciarul Craiova au fost depistați cu COVID-19, aceștia fiind transferați la Penitenciarul Spital Jilava, unde li se administrează tratament specific.

„Având în vedere confirmarea pozitivă SARS-CoV-2 a 7 persoane custodiate de Penitenciarul Craiova, administrația locului de deținere și Direcția de Sănătate Publică Dolj au demarat verificările pentru stabilirea contacților și a potențialei surse de infectare. Astfel, prin aplicarea de teste, au fost identificate alte 20 de cazuri de îmbolnăvire. Persoanele în cauză nu prezintă simptome specifice COVID-19 și se aflau cazate în același spațiu. Tratamentul specific le va fi asigurat în cadrul Penitenciarului Spital București-Jilava, conform metodologiei interne”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Pentru limitarea potențialului risc, continuă testarea tuturor deținuților și a cadrelor unității.

„Administrația locului de deținere urmează indicațiile Direcției de Sănătate Publică Dolj și implementează măsurile stabilite la nivel de sistem, dezinfectare spații, intensificare triaj epidemiologic cadre și deținuți, intensificare monitorizare medicală deținuți. Starea de spirit în rândul persoanelor private de libertate este optimă, iar măsurile de informare/consiliere completează demersurile specifice de intervenție. De asemenea, activitățile operative curente se derulează fără disfuncționalități. Până la finalizarea anchetei epidemiologice, sursa de infectare rămâne incertă”, mai arată ANP.

Penitenciarul-Spital București-Jilava asigură gestionarea cazurilor ușoare sau medii de infectare cu virusul SARS-CoV-2 din rândul persoanelor private de libertate, personalul specializat, circuitele funcționale și resursele materiale.

„Administrația Națională a Penitenciarelor a prevăzut, raportat la contextul epidemiologic național, reintroducerea unor măsuri de prevenție, destinate întocmai limitării situațiilor de risc”, se mai arată în comunicatului emis de ANP.