Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova va asigura, la acest sfârşit de săptămână, măsurile de ordine la competiţiile sportive din teritoriu

0
518

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică, la mai multe activități sportive, ce se vor desfășura în acest final de săptămână. Astăzi, pe stadionul “Ion Oblemenco” din Craiova, începând cu ora 21.00 se va disputa meciul de fotbal dintre echipele Universitatea Craiova și FC Politehnica Iași. Accesul publicului nu va fi permis, însă jandarmii vor fi prezenți la competiția sportivă și vor avea în vedere orice încălcare de la normele legale, fie că este vorba de comiterea de fapte contravenționale sau penale. De asemenea, ei vor avea în atenție și vor supraveghea modalitatea de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, pentru cetățenii care se află în zona imediată a locului de desfășurare a competiției. O altă misiune de asigurare a ordinii și liniștii publice la care jandarmii vor fi prezenți este concursul automobilistic din comuna Verbița, județul Dolj, organizat de Asociația Club Sportiv Auto-Carting Dolj. Competiția sportivă va avea loc în data de 04.10 a.c., în intervalul orar 08.00-18.00. Accesul publicului va fi permis, însă pe lângă măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus, pe care trebuie să le respecte, spectatorii trebuie să țină cont și de indicațiile și măsurile stabilite de organizator și forțele de ordine și să se dispună numai în zonele destinate staționării publicului, fără a pătrunde în spațiul destinat concursului.