Băut la volan, prins după o urmărire

0
503

Un tânăr, în vârstă de 33 de ani, din Craiova,  a fost prins, ieri, după o urmărire în trafic. Acesta conducea un autoturism, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.  

Bărbatul, când a văzut polițiștii, care patrulau pe strada “Caracal” din Craiova, a mărit viteza de deplasare cu mașina. „Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului, folosindu-se semnalele acustice și luminoase, fiind solicitat și sprijinul unui alt echipaj aflat în serviciu. Urmărirea s-a finalizat pe strada “Caracal”, la volanul autoturismului fiind identificat un bărbat de 33 ani, din Craiova. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.