Salvați Copiii: fonduri pentru copiii în risc de excluziune școlară

0
554
Organizația Salvați Copiii România a achiziţionat în regim de urgență încă 500 de tablete cu acces la internet, pe lângă cele 3.000 tablete deja donate şi achiziţionate cu fonduri de la companii. Acțiunea face parte din campania naţională “Vreau la Școală”. Tabletele vor fi donate copiilor din zone roșii (educație exclusiv online) sau galbene (participare școlară hibrid – clasic și online), al căror drept la educație e îngrădit în lipsa unui dispozitiv care să permită participarea școlară reală, anunță organizația.

Salvați Copiii România face un apel public şi invită publicul larg să se alăture pentru ca toți copiii aflați în această situație gravă de excluziune școlară să își poată exercita dreptul universal la educație, se arată în comunicat.

Până acum, Salvați Copiii a reușit să mobilizeze mecanisme de finanțare pentru a dota 3.000 de copii cu tablete pentru a putea participa la cursuri online.

Datele studiului ”Impactul Covid-19 asupra copiilor din România”, realizat de Salvați Copiii România, arată că aproape jumătate dintre copiii din România nu au acces la o tabletă sau la un computer, singurele dispozitive care pot permite o participare reală la lecțiile online.

Închiderea școlilor și organizarea arbitrară a unor cursuri școlare online, acolo unde a fost posibil și fără instrumente de evaluare a calității procesului de educație, a dus la situații-limită.

Mii de copii au fost lăsați în afara școlii și puși în pericol. Cu câteva zile după ce anul şcolar a început, încă sunt copii cărora le este teamă că sistemul i-a uitat. Este imperios necesar și urgent să restabilim, împreună, dreptul real la educație pentru toți copiii vulnerabili.

O altă cercetare din august a Salvați Copiii, desfășurată în 144 de școli, a evidențiat că rețeaua deficitară de cabinete medicale și de personal specializat este una dintre problemele majore din școli, deși 80% au optat pentru pentru reîntoarcerea în clase în format clasic, față în față.