Cei trei polonezi prinşi la Bechet, arestaţi pentru trafic de migranţi

0
379

Cei trei cetăţeni polonezi care au asigurat transportul a 14 migranţi marocani, prinşi joi, la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, au fost arestaţi preventiv în cursul zilei de ieri. Judecătoria Craiova a admis propunerea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi a emis pe numele celor trei mandate pentru o perioadă de 29 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de migranţi şi constituire a unui grup infracţional, iar migranţii au fost returnaţi pe teritoriul Bulgariei.

Poliţiştii şi procurorii de crimă organizată craioveni au fost anunţaţi, în cursul zilei de joi, de către poliţiştii de frontieră de la Bechet, că, în compartimentul de marfă al unui microbuz condus de un cetăţean polonez au fost descoperiţi 14 migranţi afro-asiatici care intenţionau să intre ilegal în ţară. În plus, s-a stabilit că transportul era însoţit de alţi doi polonezi, aflaţi într-un autoturism Mercedes, ce aveau rol de a monitoriza traseul parcurs. La Bechet s-a deplasat o echipă a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, oamenii legii descoperind în autoturismul antemergător şi un pliculeţ cu o substanţă despre care şoferul a declarat că este cocaină, ce a fost ridicată şi trimisă la analize. Atât migranţii, cât şi cei trei polonezi au fost aduşi la sediul DIICOT Craiova pentru audieri, stabilindu-se că Piotr Marec Broniszeweski, de 48 de ani, Slawomir Miroslaw Wojcik, de 30 de ani şi Grzegorz Piotr Miszon, de 48 de ani, constituiseră un grup infracţional care se ocupa cu transportul ilegal al migranţilor în ţări ale UE, în acest caz fiecare migrant plătind membrilor grupării sume cuprinse între 1.500 şi 2.000 de euro pentru a fi transportaţi către Italia.

La finalul audierilor, procurorul de caz a emis ordonanţe de reţinere pe numele celor trei cetăţeni polonezi, în cursul zilei de ieri aceştia fiind prezentaţi Judecătoriei Craiova, care le-a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. În ceea ce-i priveşte pe cei 14 migranţi marocani, poliţiştii BCCO Craiova împreună cu lucrătorii ORI – Serviciul Pentru Imigrări Dolj, prin intermediul Centrului comun de Control Româno-Bulgar Giurgiu au făcut toate demersurile necesare, astfel că, ieri după-amiază marocanii erau deja returnaţi pe teritoriul Bulgariei, de unde veniseră. Suportul informativ a fost asigurat de către SRI Dolj.