Recidivist, reţinut de poliţiştii craioveni

0
437

În cursul zilei de ieri, 10 august, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au reţinut pentru 24 de ore un tânăr de 21 de ani, din Bucureşti, cercetat pentru furtul unui autoturism.

Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că cel în cauză ar fi sustras un autoturism parcat pe Bulevardul “Decebal” din Craiova, care era neasigurat şi avea cheile în interior. După comiterea faptei, tânărul respectiv a fost depistat în trafic de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman, pe raza comunei Nanu, acesta fiind preluat pentru cercetări de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova. De asemenea, din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că cel în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, faţă de acesta fiind dispusă anterior măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, pentru comiterea unei fapte asemănătoare. Pentru fapta anterioară, comisă la data de 8 august a.c., în localitatea Podari, cel în cauză fusese reţinut pentru 24 de ore de poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea. Astfel, ca şi în cazul precedent, autoturismul a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate, iar în baza probatoriului administrat, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore persoana în cauză, urmând ca acesta să fie prezentat unităţii de parchet cu propunerile corespunzătoare.