Tutun de contrabandă, descoperit la Bechet

0
656

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bechet- I.T.P.F. Giurgiu au descoperit, ascunse într-un microbuz, 560  pachete cu ţigări, 2,9 kg tutun și 10 pachete cu tutun pentru pipă pe care un cetăţean bulgar a încercat să le introducă ilegal în ţară.

În data de 30.07.2020, în jurul orei 00.10, în Punctul de Trecere al Frontierei Bechet s-a prezentat  pe sensul  de  intrare  în ţară,  cetăţeanul bulgar K.P., la volanul unei camion marca Volvo,  înmatriculat în Bulgaria. Cu ocazia controlului efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunsă, în compartimentul marfă al camionului, într-un colet de culoare neagră, cantitatea totală de 560 pachete cu țigări, 2,9 kg tutun vrac și 10 kg pachete cu tutun de pipă. Întreaga cantitate de bunuri, în valoare de 1.265 lei, a fost ridicată în vederea confiscării și predate Biroului Vamal Bechet, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000  țigări”, faptă prevăzută articolul 452 litera h, din Legea 227/2015.