Judecătoarea Hermina Iancu de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus luarea măsurii de control judiciar, pe o durată de 60 de zile cu începere de la 16 iulie a.c. până la 13 septembrie a.c., faţă de inculpatul Negulescu Mircea (date cu caracter personal) şi Iordache Mihai Iuliano (date cu caracter personal). Pe durata măsurii controlului judiciar, inculpaţii Negulescu Mircea şi Iordache Mihai Iuliano, poliţist judiciar, trebuie sp respecte obligaţiile prevăzute de Codul de procedură penală. În caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor stabilite în sarcina lor, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Potrivit comunicatului Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiulilor din Justiţie la adresa lui Mircea Negulescu şi Iordache Mihai Iuliano s-au formulat mai multe capete de acuzare, fapte săvârşite în cadrul unui grup infracţional organizat, în scopul confecţionării a două dosare ale DNA ST Ploieşti, pentru învinuirea pe nedrept a unor persoane, deşi se cunoştea faptul că acestea erau nevinovate.