“U” Craiova s-a despărţit de Briceag

0
1304

Universitatea Craiova nu i-a mai prelungit contractul fundaşului Marius Briceag, de care s-a despărţit de la 30 iunie. Acesta a semnat imediat un contract cu FCSB, formaţie pentru care va evolua începând cu sezonul următor.

„Clubul Universitatea Craiova anunță faptul că s-a despărțit de fundașul de bandă Marius Briceag. Îi mulțumim lui Marius pentru profesionalismul de care a dat dovadă și îi dorim mult succes în continuare” este comunicatul grupării din Bănie.

”Sunt fericit că am semnat cu acest club mare, care își propune mereu să realizeze mari performanțe. Mulțumesc mult conducerii clubului pentru încrederea acordată și sper să demonstrez pe teren că pot fi util echipei în lupta pentru îndeplinirea obiectivelor” a declarat Briceag, după ce a semnat cu FCSB.

În vârstă de 28 de ani, Marius Briceag este unul dintre cei mai vechi jucători din lotul Universităţii Craiova. Adus în urmă cu 5 ani în Bănie, de la CSM Rm. Vâlcea, pentru 150.000 de euro, Briceag a mai fost împrumutat pentru o jumătate de an la FC Voluntari. A adunat 84 de meciuri şi un singur gol pentru formaţia din Bănie, în toate competiţiile, dar şi cinci pase decisive. Singura reuşită a lui Briceag a fost în derby-ul cu Dinamo, în 2016, la Severin, într-o victorie cu 2-1. Marius Briceag a punctat şi la ultimul joc în tricoul alb-albastru, dar pentru echipa a doua a clubului, în prima etapă a returului Ligii a III-a, din penalty, într-un eşec, 1-2, în deplasare, cu CS Baloteşti.

În stagiunea actuală a fost utilizat numai în 2 meciuri din Europa League, cu Honved şi AEK Atena, şi într-un meci din Cupa României, cu CSM Reşiţa. În rest, a evoluat numai la echipa a doua a clubului, în Liga a III-a. Fundaş stânga de meserie, Briceag a jucat fundaş dreapta în perioada lui Gigi Mulţescu, iar Devis Mangia l-a utilizat fundaş central stânga, în sistemul 3-4-3. Ca fundaş stânga, Briceag a avut o concurenţă acerbă în acest sezon, pe acel post fiind folosiţi Nicuşor Bancu şi Bogdan Vătăjelu.

Marius Briceag este al patrulea fundaş de care se desparte Universitatea Craiova în această perioadă, după Claude Dielna, Ivan Martic şi Tiago Ferreira, cărora le-au expirat, de asemenea, contractele cu gruparea din Bănie.