După data de 15 iunie vor fi luate noi măsuri de relaxare

0
580

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că după data de 15 iunie vor fi luate noi măsuri de relaxare. “Vor fi posibile evenimentele private cu număr un pic mai mare de participanţi, în speţă 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior şi 50 de persoane dacă evenimentele private vor avea loc în exterior. Pentru a veni în sprijinul părinţilor care vor lucra şi vor trebui să meargă la serviciu şi în perioada vacanţei şcolare, va fi posibilă, nu obligatorie, după 15 iunie, redeschiderea after-school-urilor, grădiniţelor, a creşelor private. De asemenea, va fi posibilă redeschiderea sălilor de fitness după 15 iunie, dar cu respectarea unor norme de distanţare foarte stricte, care vor fi impuse de Ministerul Sănătăţii. Având în vedere că începe sezonul estival, am analizat şi am ajuns la concluzia că va fi posibilă deschiderea piscinelor exterioare cu respectarea regulamentelor sanitare speciale, care de asemenea vor fi puse la dispoziţia celor care sunt interesaţi”, a spus Klaus Iohannis.