Sălile de fitness și culturism se vor redeschide după 15 iunie

0
1748

Sălile de fitness se vor redeschide începând cu jumătatea lunii viitoare, a anunțat președintele Federației Române de Culturism și Fitness, Gabriel Toncean. Potrivit anunțului făcut de acesta, sălile vor trebui să respecte o serie de măsuri printre care și accesul clienților se va face pe bază de programare și folosirea vestiarelor va fi supravegheată.

„Prieteni, am vești bune! Data de 15 Iunie este luată în calcul în acest moment pentru redeschiderea sălilor de fitness.

Ca urmare a discuțiilor pe care le-am purtat astăzi la Ministerul Sănătății, împreună cu reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică, mă bucur să vă pot anunța că vom putea face sport la aparate în curând.

Este important de precizat că, în prima etapă, vor fi redeschise doar sălile cu aparate de forță, nu și cele care oferă exclusiv spațiu pentru aerobic.

Printre măsurile de siguranță dezbătute se află următoarele puncte:

🔹 accesul în sală să se facă doar cu programare prealabilă;
🔹 distanța între sportivi să fie de 4 metri pătrați;
🔹 aparatele de aer condiționat vor fi folosite, însă va fi necesară curățarea filtrelor;
🔹 se recomandă și aerisirea naturală;
🔹 va fi permisă folosirea supravegheată a vestiarelor;
🔹 nu va fi permisă folosirea dușurilor;
🔹 în timpul antrenamentului se va lăsa un aparat liber, între două aparate folosite.

Până la data de 10 Iunie se va face publică lista finală a măsurilor de siguranță, care vor trebui respectate în interiorul sălilor de fitness. Tot atunci va avea loc evaluarea situației epidemiologice, în funcție de care se va lua decizia finală.”, a scris pe pagina de Facebook Gabriel Toncean.