27 de ani de la triumful istoric al lui OM în Champions League

0
630

Acum 27 de ani, pe 26 mai 1993, Olympique Marseille câştiga Champions League, după o finală cu AC Milan, 1-0, la Munchen, pe Olympiastadion. Era prima echipă din Franţa care reuşea să-şi adjudece acest trofeu şi avea să rămână singura. Marseillezii au cucerit  prima ediţie de Champions League, după ce se trecuse la sistemul cu grupe şi s-a renunţat şi la denumirea de Cupa Campionilor Europeni. Cu doi ani în urmă, formaţia din sudul Franţei pierduse trofeul în ultimul act. Din postura de favorită, fusese învinsă de Steaua Roşie Belgrad, la penalty-uri. Din cea de outsider, în duelul cu marele Milan al lui Capello, se impunea prin celebrul gol cu capul reuşit de Basile Boli, puternicul stoper cu origini ivoriene, unchiul actualului fundaş de la CFR Cluj, Kevin Boli.

Faţă de 1991, de la finala pierdută la Bari, echipa clădită de controversatul Bernard Tapie pierduse 8 titulari, printre care pe Papin şi Waddle, numai Boli, Pele şi Di Meco rezistaseră, alături de antrenorul belgian Raymond Goethals. Străluceau însă acum croatul Boksic, genialul ghanez Abedi Pele, neamţul Voller, aflat la apus de carieră, precum şi viitorii campioni mondiali şi europeni Barthez, Desailly şi Deschamps.

În drumul spre finală, în toamna lui 1992, OM trecuse şi de Dinamo Bucureşti, cu 2-0 şi 0-0, înaintea fazei grupelor. După triumful din finală, în capitala Bavariei, în faţa unei echipe a Milanului care câştigase toate meciurile în acea ediţie şi primise un singur gol, avea să urmeze decăderea pentru alb-albaştri, cu scandalul „Valenciennes” şi retrogradarea în Deuxieme Division. Scandalul a învăluit acea perioadă de glorie a lui Marseille. Declaraţiile englezului Hateley de la Rangers sau ale ruşilor de la ŢSKA Moscova au pătat acele performanţe. Ruşii învinseseră deţinătoarea trofeului, Barcelona, chiar pe Nou Camp, apoi cedau cu 6-0 pe Velodrome, stârnind murmure de îndoială, dar mai ales că reuşeau un 0-0 la Rangers în ultima etapă, remiză datorită căreia OM a ajuns în finală.

Trofeul rămâne totuşi, chiar dacă peste scandaluri nu s-a aşternut definitiv uitarea. Despre Tapie, un jurnalist francez spunea că „poveștile sale conțin întotdeauna un grăunte de adevăr, suficient încât să fie plauzibile”. Comparat cu actualul preşedinte al SUA, Donald Trump, Bernard Tapie a fost artizanul acelei echipe, dar eroii de acum 27 de ani ai lui OM, la Munchen, au fost: Barthez – Angloma, Boli, Desailly, Di Meco – Sauzee, Deschamps, Eydelie – Abedi Pele – Voller (Thomas), Boksic.