OMV, acuzat că majorează preţul carburanţilor ca să-şi acopere costurile cu amenda primită de la Consiliul Concurenţei

0
339

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atenţionează asupra unor noi nereguli în funcţionarea pieţei petroliere: OMV Petrom scumpeşte carburanţii, din nou, pentru a-şi acoperi costurile cu amenda, de aproape 116 milioane euro, primită de la Consiliul Concurenţei. În data de 10.01.2012, Consiliul Concurenţei a anunţat, în mod oficial, amendarea unor importante companii petroliere din România (n.r. – OMV, Rompetrol, Mol şi Lukoil) pentru o înţelegere neregulamentară între acestea, al cărei iniţiator a fost OMV Petrom, privind scumpirea unui sortiment de combustibil (n.r. – Eco Premium), anunţă UNTRR printr-un comunicat de presă. Pe 12.01.2012, imediat după sancţiunile anunţate de Consiliul Concurenţei, OMV Petrom a majorat preţurile carburanţilor la toate sortimentele cu 9 bani pe litru. De la începutul acestui an, în mai puţin de o  lună, compania a majorat preţul motorinei de trei ori, ajungându-se la o creştere totala de 26 de bani/litru motorină! Din creşterea totală de 26 bani/litru motorină se poate justifica numai o creştere de 8 bani/litru, urmare majorării accizelor, începând de la 01.01.2012, conform analizei comunicate de UNTRR în data de 30.12.2011.

De asemenea, ca lider pe piaţa carburanţilor, OMV Petrom influenţează comportamentul celorlalţi actori importanţi de pe această piaţă, precum Rompetrol şi Lukoil, care, la rândul lor, au crescut nejustificat preţul motorinei, cu până la 17 bani/litru în acest an, se susţine în comunicat. „Atragem atenţia asupra impactului negativ, în lanţ, pe care distorsiunile de pe piaţa carburanţilor îl exercită asupra funcţionării celorlalte sectoare ale economiei naţionale, începând cu transporturile rutiere, continuând cu toate celelalte sectoare pe care acestea le deservesc, până la preţul final al produselor de pe raft”, încheie UNTRR.